Probabil v-ați întrebat de multe ori de ce unii oameni sunt matinali fără să întâmpine nicio problemă cu trezitul de dimineață, în timp ce alții nu reușesc nicicum să se trezescă ușor la primele ore ale dimineții.

Am fost învățați încă din primii ani de școală că un ciclu circadian la om are 24 de ore și în acest interval se întâmplă toate procesele biochimice, fiziologice ale tuturor entităților vii, inclusiv plante, animale și ciuperci.

Cuvântul circadian înseamnă „aproximativ o zi” si astfel s-a creat ideea ca ciclul circadian este pentru toți la fel si se referă ciclul somn-veghe sau mai bine zis zi-noapte. Încă din cele mai vechi timpuri, ciclul culcare-trezire a ajutat animalele să anticipeze când vor avea la dispoziție lumină, căldură și hrană. Interesant este faptul că fiecare ființă vie are nevoie de somn pentru a supraviețui, la fel de mult precum are nevoie de apă și mâncare.

Ultimele descoperiri în ceea ce privește somnul au demonstrat faptul că tendința de a funcționa mai bine foarte devreme dimineața sau foarte târziu noaptea apare ca urmare a unui ciclu circadian care nu durează 24 de ore. Un ciclu de 23 de ore îi face pe unii dintre noi să se trezească dimineața plini de energie și nerăbdători să înceapă ziua, în timp ce o persoană cu un ciclu circadian de 25 de ore încă se mai chinuie să se trezească atunci când sună alarma.                                 

Este important să cunoaștem faptul că pentru a avea un organism sănătos trebuie să acordăm o deosebită atenție igienii somnului.                                                                                       

Până în momentul de față nu s-a putut stabili o ora normală de somn și nici o oră ideală pentru trezire, tocmai pentru faptul că s-au demonstrat diferențele dintre noi în ceea ce privește ciclul circadian.                                                                                                                                   

Schimbările de fus orar au și ele un efect asupra ritmului nostru circadian și asta deoarece nu mai există o coordonare între ciclul circadian și ceea ce percepem în jurul nostru ca ciclu zi-noapte la momentul respectiv. Ca urmare, creierul ar vrea să doarmă când în mod normal ar trebui să stea treaz și viceversa.

Creierul nostru are un ceas foarte bine reglat în așa fel încât stabilește un anumit ritm pentru temperatura corpului în funcție de oră, pentru foame și pentru somn. Când apar efecte cauzate de schimbarea de fus orar, sau somnul ne este dereglat o perioadă mai mare de timp, ritmurile creierului nu mai sunt coordonate, ducând la simptome cum ar fi foamea în timpul nopții.                                                                                                 

Lumina este unul din factorii cei mai importanți când vine vorba despre crearea unui ritm circadian. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii se ghidau în funcție de apariția luminii pentru a-și începe activitățile de zi cu zi și la fel continuăm și noi să facem dupa mii de ani. Lumina, de fapt si de drept, declanșează producția hormonului melatonină. Nivelul de melatonină crește seara și ajunge la apogeu când somnul este mai adânc și scade dis-de-dimineață  înainte să ne trezim. Așadar melatonina spune organismului nostru când este timpul să doarmă.

Când lumina începe să dispară, cam în jurul orei 21, nivelul de melatonină din sânge crește brusc și astfel ne pregătește corpul pentru somn. În cea mai mare parte producția ei este influențată de lumina sau întunericul perceput de retină.                                                                           

Vestea proastă este că ultimele cercetări au demonstrat faptul că lumina albastră ca cea de la telefoane, e-readers sau telefoanele mobile ne afectează nivelul de melatonină mai mult decât orice alt tip de lumină și astfel în timp ce ne uităm la dispozitivele noastre creierul nostru primește comanda de a opri producția de melatonină.

Problema este în mare parte în momentul în care alegem sa ne folosim de aceste device-uri seara înainte de culcare. Ele ne păcălesc creierul spunându-i că de fapt este zi și noi trebuie să fim atenți, în niciun caz relaxați și somnoroși.

Așadar, cea mai bună recomandare când vine vorba despre igiena somnului este referitoare la evitarea expunerii la ecrane timp de cel puțin o oră înainte de culcare.